Intrarea Domnului în Ierusalim

Duminica Floriilor!

         Să-l întîmpinăm pe Hristos

                          ,,Osana,Binecuvîntat este cel ce

                              vine întru numele Domnului”

Suntem în duminica a şasea din Postul Paştelor,numită Duminica Floriilor-iar în veacurile trecute ,,a Floriilor” sau ,,a Stîlpărilor”,care ne reaminteşte de intrarea triumfală a Mîntuitorului în Ierusalim,înainte de Patimile Sale.Cu puţin timp înainte de această intrare solemnă în oraşul Sfînt al evreilor,Mîntuitorul a vestit ucenicilor-pentru a treia oară-patimile ,moartea şi învierea (сf.Matei 20,17-19;Marcu 10,32-34 şi Luca 18,31-32).Tot cu cîteva zile înainte,îl înviase pe prietenul Său Lazăr din Betania,cel ce era mort de patru zile (сf.Ioan 11,1-44).Pentru că mai marii iudeilor hotărîseră Să-L ucidă Pe Iisus,El şi ucenicii Lui s-au retras ,pentru scurt timp,în cetatea Efraim,la nord de Ierusalim (Ioan,11,54).

În ajunul intrării  în Ierusalim Mîntuitorul cu ucenicii revin în satul Betania, unde au fost primiţi cu entuziasm de locuitori şi li s-a pregătit o cină – o cină a recunoştinţei – în casa unui oarecare Simon Leprosul. Erau de faţă  atît Lazăr cel înviat, cît şi surorile sale Marta, care slujea la masă şi Maria, care, luînd “un alabastru cu mir de mare preţ”, l-a turnat pe capul şi picioarele lui Iisus, fapt care a provocat murmure din partea unor participanţi şi  mai cu seamă din partea lui Iuda, viitorul trădător, socotind că mirul s-ar fi putut vinde cu un preţ bun, iar banii puteau fi împărţiţi  săra­cilor (Ioan 12, 3-8; Matei 26, 7-13 şi Marcu 14, 3-9).Mîntuitorul le-a replicat acelora, prevestindu-şi din nou moartea: “pentru ziua îngropării Mele 1-a păstrat, căci pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” (Ioan 12, 7-8; Matei 26, 12), ştiind că nu peste multe zile Maria se va număra printre mironosiţele care se vor îndrepta spre mormîntul Său, ca să-I ungă trupul cu miresme. În aceiaşi zi, mulţi dintre iudeii veniţila Ierusalimîn vederea serbării Paştilor care se apropiau, au venit în Betania ca să-L vadă pe Iisus, dar şi pe Lazăr, ca să se convingă personal de realitatea învierii acestuia. Unii din aceşti iudei au crezut atunci în Iisus (Ioan 12, 10), fapt care i-a făcut pe mai mari iudeilor – arhierei, farisei sau alţi membrii ai Sinedriului, în frunte cu Caiafa – să hotărască uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr (Ioan, 11, 47-53 şi 12-10).

In ziua următoare, duminică are loc intrarea solemnă sau triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Este lucru cunoscut că în antichitate erau primiţi cu o solemnitate deosebită într-un oraş sau în capitala unei ţări împăraţi, regi sau comandanţi de oşti, de regulă cînd se întorceau biruitori din războaie, dar ţi în alte împrejurări. Locuitorii oraşului respectiv, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, purtînd cununi de flori sau de frunze pe cap, ori buchete de flori şi ramuri înverzite în mîini, îi ieşeau în întîmpinare în afara zidurilor, în aclamaţii şi strigăte de bucurie, apoi intrau în cetate, împreună cu cel aşteptat şi cu însoţitorii lui, într-o impresionantă procesiune.

Intrarea triumfală a lui Iisus-Impăratul păcii în Ierusalim s-a desfăşurat cu un ritual puţin diferit, ea fiind descrisă de toţi Evangheliştii (Matei 21, 11-12; Marcu 11, 1-11; Luca 19, 29-38 şi Ioan 12, 12-18). Din relatările lor, aflăm că Mîntuitorul cu ucenicii au plecat din Betania în satul Betfaghe, în apropiere de Muntele Măslinilor din Ierusalim, de unde a trimis doi ucenici într-un sat ca să-I aducă o asină cu mînzul ei. Indeplinindu-i porunca, după ce şi-au pus veşmintele pe mînzul asinei, Iisus S-a aşezat pe ele şi  astfel şi-a  făcut intrarea în Ierusalim. Acestea s-au făcut ca să se împlinească cele scrise de proorocul Zaharia: “Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blînd şi şezînd pe asină şi pe mînz, fiul celei de sub jug” (Zah. 9, 9; Matei 21, 5).

Ca şi marii comandanţi de oşti sau cîrmuitori de popoare, Iisus era întîmpinat de o mare mulţime de oameni care îţi aşterneau hainele în cale, ori ţinînd în mînă ramuri de finic -pom care creşte în Ţara Sfîntă – sau “ramuri tăiate din copaci” şi strigînd: “Osana! Binecuvîntat este Cel Ce vine în numele Domnului! Binecuvîntată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David! Osana întru cel de sus” (Marcu 11, 9-10), cuvinte luate din Psalmul 117, 26, “Osana” avînd sensul de “Mîntuieşte”. A fost una din rarele manifestări de recunoştinţă  din partea celor care s-au bucurat de binefacerile Dom­nului, izvorîte din iubirea Sa faţă de oameni.

Iisus intra în Ierusalim, cetatea regelui David, ca un împărat al păcii, iar mulţimile care L-au întîmpinat – printre care se vor fi aflat şi unii din cei vindecaţi de El – Îl  aclamă ca pe Mesia, Fiul lui David şi împăratul lui Israel. Trebuie să facem aici menţiunea că era pentru prima oară cînd Iisus acceptă să fie aclamat ca Mesia, Fiul lui David. Şi cu toate acestea, El nu intră ca un cîrmuitor politic oarecare, ci blînd şi aşezat pe un mînz de asină, precum şi cu o umbră de tristeţe în suflet, prilejuită de apropiatele Sale patimi, pe care le şi prevestise Apostolilor.

Sfîntul Evanghelist Matei vine şi cu o precizare, scriind: “Şi intrînd El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat zicînd: Cine este acesta? Iar mulţimile ziceau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii” (Matei 21, 10-11), o nouă dovadă că tot mai mulţi vedeau în El pe Mesia, pe Fiul lui Dumnezeu. Doar fariseii şi bătrînii poporului, duşmanii neîmpăcaţi ai Mîntuitorului, n-au voit să fie părtaşi la această sărbătoare, la acest triumf al Său. Sfîntul Evan­ghelist Luca relatează că unii dintre ei I-au spus: “Invăţătorule, ceartă-ţi ucenicii!”, la care El le-a dat replica: “Dacă ei vor tăcea ,pietrele vor striga!,,(Luca 19-39-40).

Iubiţi credincioşi.

Sărbătoarea de azi este considerată  ca un preludiu al Patimilor ,dar şi ca o poartă spre Înviere.După Intrarea în Ierusalim şi pînă la Înviere ,se vor petrece fapte deosebite ,care culminează cu moartea şi mai cu seamă

Învierea Domnului, punctul central al operei Sale mîn­tuitoare. Biserica rememorează toate aceste fapte prin slujbe speciale, mai cu seamă în seara zilelor de joi şi vineri, zile care ne aduc aminte de vinderea, arestarea, judecarea şi condamnarea la moarte a lui Iisus,apoi de executarea sentinţei, prin răstignire sau crucificare.

Ca buni fii ai Bisericii, ca îndeplinitori ai învăţăturii Sale, trebuie să ne întrebăm, în această zi, cum trebuie să-L primim şi noi pe Hristos Domnul în sufletele noastre, cum putem să întămpină Învierea Lui? In primul rînd, prin participareala Liturghiadin această zi, cu suflete curate şi cu ramuri de salcie în mîini, semn al recunoştinţei noastre pentru tot ce a făcut El pentru noi. In al doilea rînd, pentru că intrăm în săptămîna care ne aduce aminte de patimile şi moartea Sa, trebuie ca această săp­tămînă  să o petrecem în reculegere, în post şi rugăciune, în măr­turisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic, urmată de primirea Trupului şi Sîngelui Său în Sfînta împărtăşanie, Să-L întîmpinăm aşternîndu-I în cale florile recunoştinţei noastre faţă de El, dar şi faţă de semenii noştri, dacă le suntem îndatoraţi cu ceva, cu această frumoasă şi azi atît de rară virtute. Numai aşa vom fi vrednici să luăm parte la drama de pe Golgota şi apoi la slăvită Înviere. Să ne aducem aminte mereu de cuvintele pe care le-a rostit El însuşi la scurt timp după Intrarea Sa triumfală în Ierusalim: “Cît aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 36).

Să zicem şi noi în acest ceas de bucurie Premergător Patimilor Sale :”Cu stîlpări  întîmpinîndu-l ,cu credinţă neschimbată pururea lăudîndu-L,ca pe un făcător de bine ,să-i cîntăm:Osana Celui  dintru înălţime ,bine eşti cuvîntat ,Cel ce vii întru numele Domnului ,,Amin.

,,,Sîmbăta Învierei lui Lazăr,,,

Si era bolnav un oarecare Lazar din Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul si I-a sters picioarele cu parul capului ei, al carei frate Lazar era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicand : Doamne, iata, ca cel pe care il iubesti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca. Si iubea Iisus pe Marta si pe sora ei si pe Lazar. Cand a auzit, deci , ca este bolnav, atunci a ramas doua zile in locul in care era. Apoi, dupa aceea, a zis ucenicilor: Sa mergem iarasi in Iudeea. Ucenicii I-au zis: Invatatorule, acum cautau iudeii se Te ucida cu pietre, si iarasi Te duci acolo? A raspuns Iisus: Nu sunt oare douasprezece ceasuri intr-o zi? Daca umbla cineva ziua, nu se impiedica, pentru ca el vede lumina acestei lumi; iar daca umbla cineva noaptea se impiedica, pentru ca lumina nu este in el. A zis acestea, si dupa aceea le-a spus: Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn ca odihna. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit. Si Ma bucur pentru voi, ca sa credeti ca n-am fost acolo. Dar sa mergem la el. Deci a zis Toma, care se numeste Geamanul, celorlalti ucenici: Sa mergem si noi si sa murim cu El. Deci, venind, Iisus l-a gasit pus de patru zile in mormant. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Si multi dintre iudei venisera la Marta si Maria ca sa le mangaie pentru fratele lor. Deci Marta, cand a auzit ca vine Iisus, a iesit in intampinarea Lui, iar Maria sedea in casa. Si a zis Marta catre Iisus: Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar si acum stiu ca oricate vei cere de la Dumezeu, Dumnezeu Iti va da. Iisus I-a zis: Fratele tau va invia. Marta I-a zis: Stiu ca va invia la inviere, in ziua cea de apoi. Si Iisus i-a zis: Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar de va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume. Si zicand aceasta, s-a dus si a chemat pe Maria, sora ei, zicandu-i in taina: Invatatorul este aici si te cheama. Cand a auzit aceea, s-a sculat degraba si a venit la El. Si Iisus nu venise inca in sat, ci era in locul unde Il intampinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea in casa si o mangaiau, vazand pe Maria ca s-a sculat degraba si a iesit afara, au mers dupa ea, socotind ca a plecat la mormant, ca sa planga acolo. Deci Maria, cand a venit unde era Iisus, vazandu-L, a cazut la picioarele Lui, zicandu-I: Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, cand a vazut-o plangand si pe iudeii care venisera cu ea plangand si ei, a suspinat cu duhul si S-a tulburat intru Sine. Si a zis: Unde l-ati pus? Zis-au Lui: Doamne, vino si vezi. Si a lacrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iata cat de mult il iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului sa faca asa ca si acesta sa nu moara? Deci suspinand iarasi Iisus intru Sine, a mers la mormant. Si era o pestera si o piatra era asezata pe ea. Iisus a zis: Ridicati piatra. Marta, sora celui raposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, ca este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ti-am spus ca daca vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Si-a ridicat ochii in sus si a zis: Parinte, Iti multumesc ca M-ai ascultat. Eu stiam ca intotdeauna Ma asculti, dar pentru multimea care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis. Si zicand acestea, a strigat cu glas mare: Lazare, vino afara! Si a iesit mortul, fiind legat la picioare si la maini cu fasii de panza si fata lui era infasurata cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezlegati-l si lasati-l sa mearga. Deci multi dintre iudeii care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus au crezut in el

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

.Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine.

Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare.Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos, fara sa fi fost totusi un partizan fervent ai ei, a revenit la credinta ortodoxa, si acest Canon de pocainta, redactat la sfarsitul vietii sale, ar fi dupa unii autori expresia experientei sale personale a caderii in pacat si a intoarcerii. In acest fel, el poate fi cinstit drept “mistagogul caintei” care-i conduce in mod sigur pe credinciosi pe calea pe care a strabatut-o el insusi.

Sfantul Andrei Criteanul a lasat si omilii, printre cele mai frumoase ale genului bizantin, arta sa oratorica exprimandu-se si in compozitia imnografica, unde a fost unul din primii autori de canoane poetice.

Canonul Sf.Andrei Criteanul